Gînduri

31 Martie 1933

31 Martie 1933. Ziua în care s-a născut un geniu. Și încă ce geniu… un geniu român. Sunt mândru. Regret că nu am putut să-l cunosc pe acest colos al literaturii române decât prin poeziile sale dar mă mulțumesc și cu atât. Mi-ar fi plăcut să bem o ceașcă de ceai împreună alături de câteva vorbe simple. El probabil ar fi refuzat ceaiul în favoarea unei țigări.

Mă bucur că sunt din aceași popor cu tine.

Sunt fericit că am avut ocazia să te citesc.

Regret că te-am descoperit atât de târziu…

Gândul că odinioară și eu mă aflam în categoria oamenilor ce credeau că ești o femeie mă întristează. Mă consolez spunându-mi că măcar m-am îndreptat și că am ajuns să scriu despre tine… eu, un fir de nisip către un munte.

Ar trebui să fii pomenit mai des. Oriunde, nu numai în școli. Îmi amintesc că în liceu te-am studiat în clasa 12 dar superficial, fără să ating esența poeziilor tale. Am rămas cu puține amintiri iar poeziile tale m-au părăsit. A trebuit să le caut încă o dată mai târziu. Din curiozitate am aflat că îți placea filosofia iar din interviurile tale am observat că l-ai citit pe Kant. Fumezi mult. Gândești într-un stil unic și e greu să țin pasul cu ideile. Vorbești limba română într-o manieră ce îți lasă impresia că ai trăit sute de ani pe acest pământ. Chiar tu spuneai odinioară că “știi de 7 ori limba română, că ești un poliglot de limbă română și cunoști de 20 de ori limba poezească”. Ce este plăcut și surprinzător la tine este faptul că nu am simțit nici o umbră de mândrie. Nici în cuvinte, nici în expresia feței. Cauți mereu să spui un adevăr. Nu ai nevoie de laude, flori, aplauze sau alte manifestări de acest gen. Cu seriozitatea specifică și cuvintele alese îți anunți valoarea ce are să te pună în biblioteca oricui român ce se respectă.

Dă-l naibii de ceai, Stănescule. Beau un pahar de vin alb trimis de tata săptămâna trecută și mă gândesc să ți-l închin, Nichita. Dar dacă nu îți place vinul alb? Ar fi păcat…

Iubitul

 

Poezii · Uncategorized

Greșeală și îndreptare

Greșesc și mă îndrept.

Greșeam și mă îndreptam.

Am greșit și m-am îndreptat.

Greșisem și mă îndreptasem.

Greșii și mă îndreptai.

Voi greși și mă voi îndrepta.

Și totuși de ce nu mă îndrept pentru a nu mai greși?

carlos-navas-707176-unsplash

Uncategorized

Hai bătrânețe la un ceai

Fericită fie bătrânețea lipsită de boală.

Bătrânețea este văzută ca o nenorocire. Este cea care aduce moartea. Chinurile vieții târzii. Neputința, brațele sleite de putere, memoria care nu te  mai ajută, dinții cad pe rând iar mersul uită cât de voios și țanțos te purta odinioară la casa iubitei. Spatele e cocoșat iar prietenul cel mai apropiat devine o biată cârjă.

Eu am încetat să mai mai văd bătrânețea ca pe o povară. Având doar 22 de ani, poate că mă grăbesc cu afirmația asta. Nu am trăit bătrânețea deci nu pot fi sigur. Vorbesc doar din ce am văzut și din ce cred. S-ar putea să mă înșel. Este doar o opinie a unui tânăr. Am toată viața înainte.

Acum nici măcar nu mai cred că aduce moartea. Dacă privim atent, nimeni nu moare din cauza vârstei prea înaintate ci din cauza bolilor. De la bătrânete nu se moare. Corpul se schimbă însă nu până la punctul de a se întoarce împotriva noastră. După ce a fost tovarăș sufletului 70,80 sau poate 90 de ani, să încerce el să ne trădeze mișelește? Nu. Boala profită de slăbiciunea trupului. Bătrânețea te slăbește dar nu te ucide.

Eu văd în bătrânete  înțelepciune. Un om în vârstă este trecut prin viață. Are o experientă mare și cunoaște multe lucruri. Întotdeauna ai ce invăța de la ei. Acum văd o plăcere în a sta de vorbă cu oamenii în vârstă, să le aud poveștile, pățaniile, momentele de fericire și tristețe, deciziile pe care le-au luat, ce au regretat și de ce sunt mulțumiți. Poate că poveștile lor nu o să mă ajute în viitor dar mă determină să prețuiesc mai mult timpul pe care îl am la dispoziție și mai ales viața.

oglinda-650x464

Uncategorized

Draga mea,

Într-o zi cu soare
Mă dusei la mare.
Soarele lucea și înflorea,
Zâmbetul ei strălucea.

Timpul s-a oprit
Iar fața mi s-a înroșit.
Corzile inimii mi-au fost atinse
Iar calcâiele reaprinse.

Mi-ai căzut dragă la inimă
Și ai devenit ca o patimă.
Eram copleșit de frumusețea ta
Și de speranța ca mă vei accepta.

O, dar ce frumoasă este viața!

Drumurile noastre s-au unit
Iar noi am înnebunit,
Însetați de dragoste eternă
Și flămânzi de viață efemeră.

Acum suntem bătrâni și ramoliți...
Dar am rămas la fel de îndrăgostiți.
Vreau să îți arăt cât îmi ești de dragă,
Și asta e ușor, privind atent la ceea ce ne leagă.

urme-pe-nisip