Orb de frunze

Mi s-a urcat încetișor toamna la suflet. Prin spate, pe scara timpului prăfuit. De o lună întreagă îmi tot bate tâmpla cu ale sale, Cu ale sale frunze chinuite și obosite de viață. Întâi mi-a acoperit orbul ochiului Ca mai apoi sângele cald al inimii să-l înlocuiască. Ochi sângerând de viață, să nu-ți pară rău.... Citește în continuare →

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: