Inima ca un vulcan

Te-am întâlnit când inima-mi era stinsă. Iar tu cu un singur sentiment ai aprins fluturii de sub ea. Fiind mică, borhotul a erupt repede. Se prelingea pe marginile inimii Coborând și acoperind totul. Cu fiecare erupție creștea inima, Cu fiecare creștere te iubeam mai mult. Devenise neîncăpătoare între coaste.

Iertare

Nu-mi ierta cuvintele. Nu ai de ce. Ele n-au vină. Au sens, nonsens și viață. Nici privirea să n-o blestemi, mai bine spune-i ceva ochiului. Atingerea n-are niciun strop de răutate, numai afurisita de mână e la mijloc, c-ar fi toate mână în mână cu creierul, iar sufletul nu ți-a greșit cu nimic. Pe trup... Citește în continuare →

Suflet orb

Am să-ți sărut sufletul cu nenumărate mângâieri. Ca dovadă vie a iubirii voi lăsa câte un ochi în urma fiecarei atingeri. Nu te speria când lumina se va năpusti asupra lor. Deschide-i unul câte unul. Lasă-i așa deschiși o vreme. Cine știe? Poate vei vedea și tu sufletul meu cum te privește.

Amintiri de Paști

De cum am coborât treptele, un albastru imens mi-a cuprins privirea. Soferul se grăbea să-mi ia bagajele de la spate și a trebuit să-mi închid o clipită ochii ca să mă pot întoarce spre spatele microbuzului. Ce se întâmplă cu tot oceanul ăsta ceresc, Doamne? Nu era urmă de nori. Albastru era la el acasă.... Citește în continuare →

Semne de întrebare

Să ai mare grijă în preajma acestui om. Îi dai un semn de întrebare bine gândit Și el pe loc îți întinde un răspuns grăbit. Ferește-te din calea lui numaidecât, Să nu rămâi apoi fără semne de întrebare.  

Nor de uscat

-Uite un nor de uscat pierdut de cer! -Hai să-l prindem tati! -Mai bine să sărim în el. -Și dacă se va supăra? -Nu cred, dar s-ar putea să ne ude puțin. -Prea târziu, tati, s-a speriat și a fugit...

Laudă casei

Spală un pic ochii cu albastrul cerului, Lasă-ți mîinile mîngîiate de iarbă, Nările umpleți-le de mirosul florilor. Doamne, ce frumoasă e casa noastră.   Privirea lungește-o cu zborul unei păsări, Dă-le urechilor din cîntecul lor ceva, Gustă și un clei de pe scoarța copacului. Doamne, ce frumoasă e casa noastră.   Vîntul să-ți povestească călătoriile... Citește în continuare →

La moartea mea

Să știi bine că nu glumesc. La a treia criză, care va avea loc după Buna Vestire, voi muri. Să mă îngropați cum se cuvine, între 4 amintiri de dragoste cu capac de luna. Apoi puteți arunca peste mine cu un strat consistent de uitare. Pe cruce să scrieți doar o zi, cea în care... Citește în continuare →

Tinerețea armei

Tinerețea armei se măsoară-n gloanțe. Cu fiecare glonț spulberat, o respirație începe și alta se termină. Cu cât își ține mai mult respirația cu atât mai mult avem noi de trăit. Nu lăsați armele să-mbătrânească, să rămână ele tinere în locul nostru.  

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: