Gînduri

Ne naștem, trăim, murim

Mi s-a întâmplat astăzi ca un prieten bun să mă supere îngrozitor, până la modul în care m-am înroșit de furie. Îmi simțeam capul ca un vulcan gata să erupă și să distrugă tot în jurul lui. Fiind însă din categoria oamenilor pe care îi respect mult și vreau să-i țin aproape, am făcut tot posibilul să nu deschid gura, că vorba aceea „când esti nervos,taci”, să nu încep o ceartă pe care s-o regret. Sentimentul de revoltă fierbea în mine. Seara, pe când am ajuns acasă și apele se calmaseră, am meditat un pic la reacția mea interioară. Era omenească, normală dar nu și necesară. 

Acum mă gândesc de ce atâta tevatură? Pentru ce? Trecem prin timp ca fulgul de nea prin iarnă. Trăim atât de puțin și totuși uneori ne lăsăm pradă acestor sentimente ce despart, distrug, separă, orice numai să apropie nu. Nu merită. Nu merită să îmbrățișezi sentimentele ce i-ar răni pe ceilalți, să hrănești acel război al durerii doar pentru a încerca să arăți unde e dreptatea. Ne naștem, trăim și murim. Poate că tot ce lăsăm după noi nu sunt numai bani, averi, lucruri. Poate că putem lăsa și un gând frumos sădit în inima celorlați, un dor, o iubire, măcar o amintire de neuitat…

Poezii

A fi și a simți

Sunt cel mai bogat din lume!

Palate, bani și mari sume

În mâini și pe hârtii au nume.

 

Grămezi de aur stau să mă îngroape

Și un mare câine îmi e aproape

Cu caninii ascuțiți ca un ghimpe.

 

Dar la ce-s bune toate acestea

Dacă nu am aproape dragostea?

Pe toate le va lua odată moartea.

 

Îmi simt pleopele puțin agitate.

Clipesc. Tavanul tace cu ostilitate.

O fi minciună ori e realitate?

 

Ochii-mi văd. Simt acea lipsă!

În dreapta-mi doarme întinsă

Iubita cu pielea ei albă distinsă.

 

Acum mă simt cel mai bogat din lume.

A fi este doar o stare trecătoare,

A simți rămâne mereu o sărbătoare.

photo-1419242902214-272b3f66ee7a

Poezii

Aripile în dar

Am ținut aripile îngerului în mâini

Până mi s-a ars pielea cu lumina lor.

Ochii mi-ar fi ieșit din orbite,

Un centimetru să se apropie de ele

Și era de ajuns.

Inima mi se rostogolea amuțită în piept

Lovindu-se de toate sentimentele colțuroase.

Gândul a rămas în răcoarea nopții.

Trădând încrederea frumosului,

A cugetat:

Ce-ar fi să le strivesc? Aici, acum?

Ce să fac?

Ce să nu fac?

 

Am vrut!

Și n-am putut..

N-am putut să le iau strălucirea.

Mâinile atunci au întrebat confuze:

Nu putem să le ucidem pentru că suntem prea slabe

Sau pentru că suntem într-atât de puternice să nu o facem?

taneli-lahtinen-1075563-unsplash

Poezii

Toamna în grădină

E toamnă în grădina mea.

Cireșul pare un brad cenușiu

Împodobit cu globuri colorate,

Verzi, verzi, galbene, roșii.

Nucul e și el împodobit cu ciori

Via cu nostalgia ciorchinilor

Pământul cu pisoi negri jucăuși

Aerul cu gâzulițe, aer de rămâi aici,

Cerul cu norii îmbrăcați în ploi reci.

Iar eu, eu stau aici, în fața toamnei

Împodobit de gândul la tine.

45166168_192562341656707_5656694193389568000_n