Poezii

Crăiasa zăpezii

Te ninge drăguțo, te ninge cum vezi,

La ceasul din urmă pe ochii tăi verzi.

Liniștea din nea pe gene le apleacă

Și tu o iubești și-o simți ca pe-o joacă.

Te ninge cum vezi, te ninge pe păr,

Cu o căldură aș vrea să te-acopăr,

Una ce din suflet să-mi izvorască,

Durerea rece a iernii s-o dogorească.

Te ninge pe mâini, te ninge cum ești,

Eu te simt tot mai mult că-mi lipsești,

Că de nea te-ai lăsat de tot în prinsoare

Prima femeie iubită de zăpadă în soare.

Te ninge pe chip, te ninge pe șold

Iar ochii își pierd raiul de smarald.

Un corb pe cap ți se pune și croncăne,

O poveste mai veche la urechi îți spune.

Cum te ninge pe nas, te ninge ca în poezii,

Cum că n-ai fi prima crăiasă a zăpezii.

Corbul bătrân multe a cules sub pene

Precum Atena cu ale sale bufnițe elene,

Și te ninge pe umăr, vântul vuiește,

Se uită la tine, ascultă cum grăiește!

Cine n-are încredere în al său suflet

Să ai aibă credință în trecătorul schelet!

Te ninge pe frunte, în minte-i alb deșert

Și văd cum cuvântul îți stă pe buze la fiert,

Corbul însă ți-l smulge și zboară spre cer.

Dintre toate cuvintele, acela era cel mai sincer..

Te ninge pe piept și ai amuțit de spaimă,

Un ultim sentiment îți stă în lacrimă,

Un puls al dorului ce se leagănă în sânge,

Și e deja prea târziu. Inima în fulgi ți se frânge.

26 Decembrie 2018

Gînduri

Dragă Stănescule,

Ți-am scris în mai multe rânduri dar nu mi-ai răspuns la nicio întrebare. Nu-i nimic. Eu te iert, Stănescule, cu aceași iertare de copil mirat. Nu te grăbi. Ai toată veșnicia în față să-mi răspunzi cândva.

Dacă m-ai întreba ce mai fac, ți-aș răspunde că am rămas cu aceași poftă haină de cuvântul tău. Am încercat și eu. Zău că așa e! Frământările îmi sunt martore. Am încercat să-i dau cuvântului momente ca să-l însuflețesc dar de mine nu ascultă. Nu așa cum ascultă de tine. Unii îmi spun că am mai progresat, alții că îmi bat joc de el, alții că pierd timpul de pomană de parcă orice am face nu tot îl pierdem. Poate o să-l îmblânzesc într-o bună dimineață. Și să vezi atunci ce sens și ce iubire, ce elegie va fi și el. Îți vei fi dorit să-mi întâlnești umbra, pe mine ori pe cuvântul meu. Poate că sunt la fel de naiv ca tine. Visez ori nu visez nu pot spune, dar totul mi se pare simplu. Atât de simplu încât devine prea complicat de înțeles cum mai spuneai tu.

Printre altele, spuneai odinioară că ne promiți un lucru, că n-ai să te mai naști și a doua oară. Pe asta n-o cred nici câinii tăi și nici eu. Te naști de fiecare dată când ți se citeste o poezie pentru că ți-ai pus tot sufletul acolo. Atâta timp cât vor umbla cititori pe pământul ăsta, te naști în continuare prin noi. Mai frumos, mai tomnatic, mai plin de sentiment ca niciodată, așa ca copacul tău Gică.

Să mă ierți și tu la rându-ți pentru că ți-am promis să te nasc zi de zi și n-am reușit decât din când în când. Ce e un azi și ce mai e un mâine la urma urmei?

Precum te-ai obișnuit cu salutul meu de rămas bun, ridic un alt pahar de vin în cinstea și în bucuria pe care ai oferit-o acestui popor drag ție și nouă.

13 Decembrie 1983

Poezii

Sirenă mută

Se scutur frunze mari de nuc,
Cu gândul iar la tine mă duc,
Spre părul tău de galben nins
Toamnei călcâiele i s-au aprins.

Treci o potecă, mai treci o cărare
Și inima-mi saltă cu o înflăcărare,
Pașii urnindu-i spre tine încet,
Ce bucurie pe al meu biet suflet!

Sirenă mută, în glezne ai sunet.
Frunzele foșnesc; cu al lor sonet
Ca pe un pescar sărac îl ademenesc,
Sufletului să-i ia tot ce-i omenesc.

10 Decembrie 2018