Gînduri

Gunoiul nostru cel de toate zilele

„Feciorul împăratului a dat sfoară în țară că vrea să se însoare cu fata ce-i va aduce ca zestre… tot gunoiul pe care va izbuti să-l strîngă. Și au venit la palat șiruri de fete însoțite de căruțe, saci, roabe și cîte altele, pline ochi de gunoi. A auzit dorința prințului și fata cea harnică. S-a îmbrăcat în pripă și a dat să-și strîngă “zestrea”. Dar oricît s-a străduit n-a reușit să adune decît o mînuță de gunoi cu care a plecat foarte rușinată la curte. Cînd a văzut-o, feciorul de împărat s-a luminat la față. Urmarea? A fost o nuntă ca în povești. Și se prea poate ca prințul și prințesa să mai trăiască și astăzi pe undeva, prin Suedia…

La țară recunoști omul gospodar după felul în care își “reciclează” gunoiul, astfel că ograda și casa strălucesc de curățenie. Lăturile le dă la purcel, cu alte resturi îngrașă grădina, din hîrții face focul, din cîrpe și ciorapi vechi împletește covoare, cu leșia de la rufe spală podelele, din untura arsă sau rîncedă face săpun.”

Cît adevăr spune acest fragment din “Codul bunelor maniere astăzi”. Crescînd pînă la 19 ani la țară înțeleg pe deplin ce înseamnă să fii gospodar. A fi gospodar înseamnă a fi muncitor, chiar si cînd vine vorba de curățenie nu doar de muncile cîmpului și de animale. Fiecare zi de sîmbătă era dedicată curățeniei în curte și în casă. Cum se descrie și mai sus, fiecare gunoi își avea locul și rolul său firesc. Oamenii se pregăteau în acest mod și de ziua de duminică. Părea că l-ar fi așteptat pe Hristos să le calce pragul dintr-o duminică în alta. Nu știau că de fapt chiar ei îl aduceau de la biserică.

La oraș există o nepăsare monstruoasă. Uitîndu-mă în jur mă simt privilegiat că părinții m-au educat de mic să nu arunc pe jos nici coaja de la sămînță iar dacă am intenția asta din cauza lenei (de nepăsare nici nu se punea problema) atunci să mă imaginez în propria casă. Aș mai arunca gunoiul pe jos, în mijlocul camerei?

De multe ori mi s-a spus “dar nu vezi că așa fac toți, ce diferență ai face tu cu una în plus ori în minus?” Eu, singur nu, poate că nu. Dar azi eu, mîine tu, poimîine încă 10 și schimbarea devine realitate. Mă bucur că am reușit să stîrpesc urîtul obicei al unor prieteni de a arunca mucul de țigară oriunde dar și mai mult m-am bucurat cînd am văzut că și ei învață pe alții ceea ce au fost învățați.

Am participat la un voluntariat de curățare a unei păduri din zona Iașiului. Mă gîndeam că e doar o pădure, cîte gunoaie se pot găsi aici? Problema rămîne orașul. Mi-aș fi dorit să am dreptate căci zeci de saci plini de gunoaie s-au strîns dintr-o pădurice… Cum te lasă conștiința să arunci doza de bere prin iarba abia mijită, cum poți fi atît de nepăsător încît să umbrești cîntecul păsărilor cu sticle de plastic, bucăți mari de carton, ambalaje de mîncare aruncate la voia întîmplării? (găsisem pe una data de expirare din anul 2000 iar acest volutariat a avut loc în 2019). Mi-a fost milă de copacul neputincios care a privit-o timp de aproape două decenii.

Gunoiul trebuie împărțit în funcție de material (pe cît posibil) și reciclat. Mai spunea în această carte că în Germania pachetul gol de tigări se aruncă la hîrție, țipla în care este pus, la plastic.

Și o glumă ca să mai îndulcim amarul ce ne sufocă aerul:

“Se povestește că grădina familiei Rothschild, la Ferrieres, era îngrijită de… 150 de grădinari. Odată, văzînd frunze în grădina unui prieten, baroana de Rothschild întrebă dacă le aduceau din Europa Centrală”.