Gînduri

Copii îngîndurați

„…nu-mi place cînd un copil e îngîndurat; nu-mi place să mă uit la el! O păpușă din cîrpe zace pe jos, nu se joacă cu ea; ține un deget la buze, stă așa și nu se mișcă. E trist, nu-i așa?”

„Oameni sărmani” de Dostoievski

Văd prea des astfel de copii, mai ales din rîndul copiilor care cerșesc. Cînd privești prea mult un copil îngîndurat riști să te schimbi. E un subiect delicat. Să le dai bani, să nu le dai? Le faci un bine sau un rău? Nu cumva îi încurajezi în ceea ce fac? Nu cumva sunt puși de adulți să întindă mîna? Nu cumva e așa și așa? Nu cumva?

Teorile îmi par acum niște motive pentru a scuza sau pentru a justifica indiferența noastră. Găsim cîte o teorie pentru orice problemă. Vorba lui Nichita Stănescu din Getica „în fiecare scorbură era aşezat un zeu.” Te întrebi la un moment dat unde vom ajunge cu aceste teorii. Evoluăm? Spre ce evoluăm dacă le urmăm? „Justificînd orice acțiune printr-o teorie, îți retezi orice șansă la evoluție. Una interioară. Practic, te oprești din a încerca să transcenzi tot ceea ce ești genetic, istoric și sociocultural” spunea bine o prietenă.

Îi înțeleg pe cei care urmează aceste teorii însă eu nu mă mai simt om urmîndu-le. Nu mai vreau să văd copii îngîndurați.