Poezii

Cimitir de ploi

Nori negri cu colți de stele cariate

se-nfingeau în obrajii dulci ai boltei.

Amîndoi eram martori înfricoșați

la stingerea albastrului

iar ochii ne transpirau de emoția

că totul va avea un sfîrșit curînd.

Din fiecare lovitură de fulger

săreau lumini de împotrivire,

coșciug de întuneric pregătit

iar privirile noastre piroane.

I se făcu tîrziu de cer albastrului

și cu ultima culoare de viață

pe care am putut-o noi săgeta

se prăbuși în uitare cu tunete de vioară,

recviem oniric.

“E strigător la cer”

țipau ploile cu speranță-n oceanul de apoi

iar în căderea lor de kamikaze

preferau să se zdrobească de fruntea noastră,

cimitir de ploi.