Poezii

Zbor întrerupt

Ruptă de nori

își tîra umbra rătăcită

iar ghearele chircite în convulsii

începeau să simtă gustul morții.

Cînd te trage pămîntul

penele îți devin grele

cît două pietre de moară

dar inima ți se ușurează

de toate cicatricile căznite

să te îngroape.

O singură neliniște mai plana

ca un nor rătăcitor.

De ce nimeni,

dar nimeni

nu-i aruncă o boare de vînt pe sub aripi.

Încă o pasăre muri în acea zi

de setea zborului.

Poezii

Celei care rămîne

Păsări de culoarea cerului
țeseau fluturii pe flori.
Plana constant o simfonie asupra grădinii
însă cel mai melodios sunau pașii de adagio.
De te-ai putea vedea!
Lumea-ntreagă atîrna de un semn al piciorului tău,
privirea care trecea alene răsturna tot
neajunsul de a fi.
Te apropiai.
Tăcere se făcu în cer,
preludiu de apocalipsă.

Poezii

Act de creație

Mă asemăn cu ciuperca,

scriu doar cînd plouă.

 

Atunci îmi adun gîndurile seci

și le arunc în lume.

Unul vede-o floare,

altul atinge un petic de cer,

altul se joacă c-o bătaie.

-Ehe, a cui o fi zîmbetul ăla

pornit să ne fure?

întreabă altul.

 

Se întorc ude de mirare,

se șterg de părul meu uscat

lăsînd în urma lor

rîuri, rîuri de idei.

Mi se îneacă ochii în orbite

de ce-au văzut gîndurile

și dau poruncă mîinii

să are pe foaie

ploile lor.

 

Și dacă nu plouă afară?

Ah, cu toții ducem

ploi ascunse-n noi.

Poezii

Dincolo

Am îmbrățișat-o cu drag,

cu dor mare

căci n-o mai văzusem de 15 ani.

Lacrimile mă linișteau,

e aici, e aproape de mine.

-Nu mai plînge

căci voi plînge și eu.

Plîngeam amîndoi îmbrățișați.

Ce legătură trainică,

ce unire frumoasă

pînă dincolo de moarte

avem noi, bunico…

ai fi în stare să-mi dai și raiul tău.

Poezii

Dragoste de carte

Îi place să atingă

toate cărțile cotor cu cotor

pînă găsește volumul de poezii.

Îl trage oblic cu două degete

ținîndu-l de capitalband

și zîmbește aproape mulțumită

neștiind că în urma sa

lasă toate cărțile bibliotecii

amorezate de mîna ei.

Poezii

Origini

Eram o piatră cîndva.

Cineva m-a dus pe timp de noapte

pe un lemn mort de mult,

și m-a murdărit de degete

și m-a umplut de planuri absurde

printre priviri chiorîșe

făcîndu-mă să cred că sunt perfectă.

Ei îmi spun statuie.

Eu îmi spun defect.

Aș suporta zeci de mii de ploi albastre

doar să zdrobesc statuia

pînă o ajunge din nou

piatră de rîu.

Poezii

Rîul

Ce cauți unde rîul curge

Cu-n sunet ademenitor

Și unde iarba-și plînge

Fiicele păscute de un ierbivor?

 

Nu vezi cum totul în pădure

Te veghează cu ochi pătrunzători

Și te cheamă să te bucure

În cercul lor de vînători?

 

În acest zbucium curgător

Ai vrea să te lași admirată.

Un chip atît de atrăgător

O fi imaginea adevărată?

 

Ceilalți stau în jurul focului

Slăvind alt nou apocrif,

Numai tu nu stai locului

Precum regele Sisif.

 

Ce glas te-mpinge spre unde

Peștii vrei să te sărute?

În codru mergi de te ascunde

În jurul nopților plăcute.

 

Să te lași îmbrăcată de libelule

Razele lunii să te sfîșie?

Bufnițele inima să-ți umple

Cu cîntece din mitologie?

 

Ce e scris pe valul apei

Vrei cu viața ta să tulburi?

Ochi-ți negri, dulceața pleoapei

Să le lași sărutate de alge și ierburi?

 

Ah, acum umerii și-i dezbracă

Prin iarbă trece ca o coasă

Părul încearcă să-l desfacă

În urma ei a mir să miroasă.

 

O lacrimă din ochi îi curge,

Spre pădure îi întoarce,

De iadul ei umbra i se șterge

Iar rîul pe brațe la munte o duce.

photo-1419133203517-f3b3ed0ba2bb

 

 

Poezii

Mărul și strugurele

I

Un măr se uita cu jind

la un strugure din vie

aruncînd din sîmburi gînd

să-l întrebe de-o grozăvie.

 

II

O, tu strugure alb și zemos,

alături mi-ai stat credincios

de cînd prima palmă verde

pămîntul și soarele o vede.

 

Ești mai înțelept în rădăcini

plin de vervă de la mărăcini,

știi apa cum s-o chemi la tine,

ai văzut ce se alege din tescovine

 

rogu-te ridică-ți boabele spre mine

căci o nenorocire stă să mă termine.

Pînă-n măduva sîmburilor mă doare,

uite, pe scoarță curg picături de sudoare.

 

III

Măr gogonat, măr ce la culoare

cu roșia te asemeni ca o floare,

tu în soare a viață strălucești

chiar nicio durere nu trăiești,

 

la tine toate păsările vin în vizită

cu cîte-o poveste nemaiauzită

cum că există țări fără de ger

și ele tot la tine se întorc fulger,

 

ce te poate măcina atît de rău

de-mi ceri acum ajutorul? zău…

pe zi ce trece eu te văd mai mare

și-ai să înghiți soarele cu umbrare.

 

IV

Mălăieț sunt și frumos la culoare

toți fluturii mă laudă la izvoare,

ce fir de iarbă de mine nu a auzit?

unde e vîntul care de mine nu a vorbit?

 

Însă moartea lucrează în liniște,

niciunul de veste nu primește,

cu gînduri false te momește

și așa primăvara nu te mai găsește.

 

Mă-ncearcă o răceală în interior

prin trunchi mă trece iar un fior

sigur este viermele neadormit

scormonind un drum chinuit.

 

Vomit puroi, mă seacă nebunul

prin cercuri mă simt ca prunul

în locul căruia mi-a fost dat să fiu

încep să nu mă mai simt viu…

 

Strămoșii și-au lăsat cîte-o rădăcină

în pămîntul care mă sprijină,

acum în timp ce vorbim îmi șoptesc

că doar tu știi secretele ce mă liniștesc

 

căci boabele tale de vierme nu au auzit.

N-au avut niciodată vreun parazit,

deci, spune-mi prietene care e secretul,

cum să-mi salvez trunchiul?

 

V

Ce ochii nu văd, inima cucerește,

cu ale sale taine mereu ne urmărește.

Mai bătrîn ca tine sunt în primăveri

însă rădăcinile-mi sunt sărace în dureri.

 

Fără de milă este viața uneori

cînd la coajă ești plin de culori

iar prin interior doar tumori…

De ce le-ați făcut, voi mari creatori?

 

Leacul acestei boli e moartea ta

însă nu te întrista.

Ce-i ce ne veghează fac arte

și din tine e posibil să iasă carte.

 

De mine viermele nu se atinge

pentru că eu nu pot ajunge

nicio biată filă de carnețel

pe care să scrie un băiețel.

 

amazing-animal-beautiful-beautifull

Poezii

Dureri de cap

Aplecai timidă tîmpla

Spre pieptul meu

Ca un explorator

Ce a descoperit

Un nou continent.

Respirai adînc

Și tainic curgeau rîuri șatene

Spre mine

Făcînd scară bătăilor

Spre un rai al ritmurilor

Unde bătaia este

Firească,

Verde

Și duioasă.

 

Brusc te-ai ridicat,

Bătăile deja te-au urmat.

Te durea capul

Și nu știai de ce.

par

Altele

Capriciile motanului modern

Dialog între un motan și stăpînul său avînd drept inspirație o imagine mult prea brutală pentru a fi alăturată textului. Joc de imaginație sau manifest al pisicilor de la bloc (prizoniere după alte surse).

-Miroase a șoarece de la intrarea în casă, țipă Ludmila imediat ce intrase în dormitor.

-Pardon?

-Ai mîncat șoarece…

-Ba pun rămășag pe mustățile mele că nu s-a săvîrșit niciun act de cruzime aici. Mai exact cum știi dumneata că miroase a șoarece? Cum îi miroase unui om un șoarece mă întreb? Motanul puse o întrebare bună Ludmilei dar totul era o viclenie ca subiectul să dispară precum mirosul de vinovăție pe fereastra deschisă între timp.

-Capul observ că nu ți-a priit.

-Calomnii!

-O fi avînd prea multe oase și cu siguranță mai multă minte ca tine. Tu nu mai ești prădător, nu mai trebuie să vînezi, să fii animal neanderpisical. Ești un motan în toată firea, ce mama mă-sii, se abținuse Ludmila să înjure. Cum să nu-mi dau seama de isprava ta cînd e sînge peste tot pe jos în bucătărie. Știi că oasele îți pot da indigestie? Acum 100 de generații pisicești a avut loc pacea de la „Brânza de aur” cînd șoarecii și…

-Mda, bine, mai scutește-mă de istoria bravului motan Dorel. Știm cu toții că de fapt era vegetarian pentru că și-a pierdut dinții cînd a mușcat dintr-un șoarece de porțelan. Spunea bine un rus că „prea multă minte strică” dar pe el l-a schizofrenit de tot gîndul că nu mai poate băga un colț într-un gîtlej. Așa a apărut acel decret stupid.

-Te pomenești că l-ai citit și pe Griboyedov. Ce-i cu tine motane? N-ai tu destule aici în bol, ce dracu? Ne întoarcem de unde am plecat? Așa ne-a fost vorba?

-Mademoiselle e obosită de la muncă. Mai bine se odihnește nițel cît timp termin eu ce-am început în bucătărie.

-Deci recunoști pînă la urmă fapta ta grosolană. Carevasăzică lupul își schimbă blana dar năravul ba?

-Carevasăzică nu e nimic în bucătărie. O fi fost un cap de pește ce văzuși tu. Nu e nimic.

-Ne-a fost vorba că te civilizezi, că ești motan modern fără apucături primitive, că te faci cu noi frate…

-Frate cu dracul pînă treci puntea.

-Asta pune capac la toate năzbîtiile tale. Să știi că îmi iau un cîine.

-Fir-ar ea de potaie, ce te-ai aprins așa ca lumînarea de Paști?

-Ești șiret și nu vrei să… te rog nu începe cu torsul ăla liniștitor, am să te țin… am să te țin eu minte cu… dihanie… haide nu mă… Zzzz și capul Ludmilei căzu pe pernă.

-Dormi, dormi și fii pe pace. Cît ai bate din lăbuțe ronțănelele după pat vor ajunge. Auzi la ea, să-mi fugă mîncarea prin fața ochilor și eu s-o las să se îngrașe de pomană. Mai bine în burdihău și să-mi fie mie rău. A fost bun tare. Să tot fi avut vreo 4-5 ani. Cu cît sunt mai bătrînei cu atît devin mai dulcinei. Săraca Ludmila, se va trezi și va crede iar că a fost un vis ca și ultimile dăți. Ia să vedem unde am ascuns bucata aia de vrabie prinsă pe gard la vecini. Am eu timp apoi să rezolv și ce-i pe jos în bucătărie.

 

Poezii

În dulcele stil tomnatic

Mîna, palma mi se amestecă

Cu mîna, palma ta.

Numai un nerv sunt toată toamna asta,

Îmi zic amorțit de nori în timp ce

Tu îmi furi cu fiecare atingere,

Deget cu deget, ramificațiile palmei.

Mă privești printre delicate vîrfuri de iarbă

Și-mi pare că ai răsărit din ea.

 

Mă dor umerii de la atîtea ploi mărunte

Ce săgetează tăcerea dintre noi,

Și-atunci în mișcarea ta de întoarcere spre mine

Arunci din piele un miros de mușcată,

Te-apropii și-mi spui printre picături

Un “Te iubesc!”.

Dar eu sunt doar nervul din acel cuvînt.

Numai Tu îi adaugi existența curioasă de Eu.

photo-1508556919487-845f191e5742

 

Poezii

Nechează a ploaie

Toamna în zbor nechează a ploaie

Cu coama norilor cenușii în puhoaie.

Zburdă din nou pe cîmpii cu stele

Unde ascunse dorm liniștite ploile.

 

Mai trece o zi, mai paște o galbenă frunză,

Din coadă peste orașe aruncă o pînză

Mai trece o noapte, în brumă-i amintirea

Scăldîndu-se în ea toată strălucirea.

 

Vine de departe cu vînturi reci la copite

Cu miros de iarnă lungă sunt stropite,

Un tunet grațios îi e trapul prin lume

Așa-și anunță vechiul ei renume.

pexels-photo-2948260.jpeg

Poezii

Visul unei inimi

Cu trei surate bătînd în sincron
Aș fi vrut să mă nasc în acest om.
Două să se ghemuiască în furtună
Pe locul jumătăților de lună.
Eu, rămîn la locul meu printre vecine,
Printre străine
De unde mă poate îndrăgi oricine
Și cu un fir roșu să ne legăm de-a patra,
Inima mamă, cea dăruită mereu altora.
Iar vreo durere de simte că are cineva
Să ne cheme pe toate spre a o ajuta.

roping-moon-dream.jpg.824x0_q71_crop-scale

 

 

Poezii

Peste doruri

Ochii mei nu cer mărgele
Nu cer nici scumpe inele,
Peste dorurile întregi
Vor ca tu să numești regi.

Mîinile tale să le împletească
Dorurile la cap să se amețească
Ori să le îneci în butoaie cu vin
Că-n mine nu vreau să le mai țin.

Ei, dar cum ai putea tu spune
Că un dor așa ușor apune
Cînd pe toate ți le dau cu sacul
Ele se înmulțesc ca macul

Doar tu poți să le dai poruncă
Să fugă-ntr-o groapă adîncă
Peste care să arunc cu uitare
Din ele să-ncolțească o floare.

65727434_2146354335494312_3557765618822283264_n - Copy

2 Iulie 2019

Poezii

Himera poetului

Un timp, un timp,

Mai stai un timp,

Nu pleca, stai să te alint.

Lasă-ți dragostele în cerneala mea

Și nu pleca, și nu pleca.

Nu te voi întreba de ești a mea

Nici a cui ai fost cîndva.

Acum e alt timp. Nu-l lăsa

Și-nvață-mă să te simt cumva

Chiar dacă mereu ești altcineva.

Mîna asta îmi împietrește

Cuvîntul se sufocă-n ea,

De-mi tai un deget

Ori de-mi scot vreun os

Să-l dezrobesc din pumn,

Tu, muză l-ai alege,

L-ai culege de pe jos?

L-ai pune pe hîrtie albă

Dîndu-l soarelui să-l vadă?

Mai dă-mi un timp,

Nu lăsa mîna sîngerîndă

Că-i păcat de viața risipită

Ce tu puteai s-o naști.

beach-coast-dawn-2313669

1 Iulie 2019

Poezii

Tablou de vară

Și cerul a început să ardă
Făcînd reginei nopți o stradă.
Scînteile din comete străluceau,
Norii triști spre somn se adunau.

Tabloul ticsit de roșu aprins
În bolta marii lumi e prins.
Cu toții l-am văzut măcar o dată
Și-am rămas înmărmuriți deodată.

photo-1439246854758-f686a415d9da

17 Iunie 2019