Altele

Capriciile motanului modern

Dialog între un motan și stăpînul său avînd drept inspirație o imagine mult prea brutală pentru a fi alăturată textului. Joc de imaginație sau manifest al pisicilor de la bloc (prizoniere după alte surse).

-Miroase a șoarece de la intrarea în casă, țipă Ludmila imediat ce intrase în dormitor.

-Pardon?

-Ai mîncat șoarece…

-Ba pun rămășag pe mustățile mele că nu s-a săvîrșit niciun act de cruzime aici. Mai exact cum știi dumneata că miroase a șoarece? Cum îi miroase unui om un șoarece mă întreb? Motanul puse o întrebare bună Ludmilei dar totul era o viclenie ca subiectul să dispară precum mirosul de vinovăție pe fereastra deschisă între timp.

-Capul observ că nu ți-a priit.

-Calomnii!

-O fi avînd prea multe oase și cu siguranță mai multă minte ca tine. Tu nu mai ești prădător, nu mai trebuie să vînezi, să fii animal neanderpisical. Ești un motan în toată firea, ce mama mă-sii, se abținuse Ludmila să înjure. Cum să nu-mi dau seama de isprava ta cînd e sînge peste tot pe jos în bucătărie. Știi că oasele îți pot da indigestie? Acum 100 de generații pisicești a avut loc pacea de la „Brânza de aur” cînd șoarecii și…

-Mda, bine, mai scutește-mă de istoria bravului motan Dorel. Știm cu toții că de fapt era vegetarian pentru că și-a pierdut dinții cînd a mușcat dintr-un șoarece de porțelan. Spunea bine un rus că „prea multă minte strică” dar pe el l-a schizofrenit de tot gîndul că nu mai poate băga un colț într-un gîtlej. Așa a apărut acel decret stupid.

-Te pomenești că l-ai citit și pe Griboyedov. Ce-i cu tine motane? N-ai tu destule aici în bol, ce dracu? Ne întoarcem de unde am plecat? Așa ne-a fost vorba?

-Mademoiselle e obosită de la muncă. Mai bine se odihnește nițel cît timp termin eu ce-am început în bucătărie.

-Deci recunoști pînă la urmă fapta ta grosolană. Carevasăzică lupul își schimbă blana dar năravul ba?

-Carevasăzică nu e nimic în bucătărie. O fi fost un cap de pește ce văzuși tu. Nu e nimic.

-Ne-a fost vorba că te civilizezi, că ești motan modern fără apucături primitive, că te faci cu noi frate…

-Frate cu dracul pînă treci puntea.

-Asta pune capac la toate năzbîtiile tale. Să știi că îmi iau un cîine.

-Fi-ar ea de potaie, ce te-ai aprins așa ca lumînarea de Paști?

-Ești șiret și nu vrei să… te rog nu începe cu torsul ăla liniștitor, am să te țin… am să te țin eu minte cu… dihanie… haide nu mă… Zzzz și capul Ludmilei căzu pe pernă.

-Dormi, dormi și fii pe pace. Cît ai bate din lăbuțe ronțănelele după pat vor ajunge. Auzi la ea, să-mi fugă mîncarea prin fața ochilor și eu s-o las să se îngrașe de pomană. Mai bine în burdihău și să-mi fie mie rău. A fost bun tare. Să tot fi avut vreo 4-5 ani. Cu cît sunt mai bătrînei cu atît devin mai dulcinei. Săraca Ludmila, se va trezi și va crede iar că a fost un vis ca și ultimile dăți. Ia să vedem unde am ascuns bucata aia de vrabie prinsă pe gard la vecini. Am eu timp apoi să rezolv și ce-i pe jos în bucătărie.

cat-mouse-friends

Altele

Viata de câine

 I
   Teritoriul furat si pisicosita
Undeva în Iasi, prin zona Alexandru cel Bun.

Câinii nu mai sunt la moda în partea asta a orasului. Nu. Cu totii s-au mutat în partea opusa acelei zone, prin Copou mai exact. Un coltisor de pâine în plus, un carton mai gros pe care îti odihnesti oasele, o mâna de copilas care sa te mângâie prin parc pe botic… asa s-ar zice dar adevarul este altul. Momentan umbla doar zvonuri dar eu cred ca stim cu totii care-i povestea. Asta e doar ce vor ei sa credem. Eu am teama. Mi-e frica ca s-ar putea întâmpla ceva îngrozitor cu aceste cuvinte. Nu de alta dar sa nu ajunga pe labute rele ca nu stiu cum o mai scot la capat si de data asta. Un proverb cainesc adaptat dupa cel al „zombilor” spune asa „Ce-i în labuta sau în gura nu-i minciuna.” De ce i-am numit pe animalele cu doua picioare zombi nu voi povesti aici ci in capitolul urmator daca nu cumva voi fi prins cu labuta pe creta. Daca ma prind, ma prind si pun punct la povestioara noastra care va ajunge probabil pe ghiara unei mâte afurisite, manca-le-ar puricii toata rautatea înascuta si transmisa din an în an, din mâta in mâta.
Am hotarat de comun acord sa plecam cu totii. Cu exceptia celor care fac parte din clanul „Laba rosie”, javrele acelea carora nu le pasa de nimic si care s-au inhaitat cu clanurile mâtelor ticaloase, toate celelalte clanuri au ajuns la concluzia ca nu se mai poate. Va ganditi de ce si-au pus acest nume ciudat la clan? Ce urmeaza sa scriu ar parea ca vine dintr-o distopie caineasca scrijelita acum cateva sute de ani de parintele cainilor întelepti, marele nostru cronicar Moldasium dar va asigur pe onoarea mea de caine cinstit si drept care îsi castiga farama de paine meritat ca este adevarat. Laba rosie este întradevar o laba rosie, nu este nici o metafora si motivul este unul usor de ghicit. Doar nu vanam noi alte animale si nu ucidem cu sange rece ca acele blestemate de pisici… Rosul reprezinta sangele care curge din pantecul soriceilor, saracii de ei ca tare amara soarta le-a mai pus pe coada Creatorul. Puteti reciti fraza de la un capat la altul ca nu va puteti minti la infinit. Sunt sigur ca ati inteles ce vreau sa explic… cum au ajuns cainii sa ucida… si pentru ce, pentru nenorocitele care umbla cu viclesugul in ochi. Nu s-a mai pomenit an de an cainesc ca un caine sa ucida soareci pentru pisici. Pentru ce atatea suflete sfarmate? Pentru ca si matele, calca-le-ar ghinionul pe coada, sa fure. Un pacat atrage alte pacate dragi fiinte. Sa furi din mana celui care îti da un pres unde sa dormi, o cutiuta cu apa iar alta cu mancare umpluta mereu, seara de seara si dimineata de dimineata? Stiu prea bine, am trait si eu zile bune pana mi-a murit prietenul Vasile cum îl striga celalalt tovaras care venea des pe la noi cu mancare buna. Despre asta voi povesti cu alta ocazie. Nu vreau sa pierd sirul gandurilor. Nu s-a mai auzit de cand e Iasiul ca un clan de caini, fiinta nobila, sa se coboare si chiar sa lucreze acolo jos cu vaduvele negre.

Pisicile, ploua-le-ar toata ziua, ne-au fript zilele si le-au mancat cu whiskas. Grea e viata de caine, sa stiti. Ce credeti voi, ca daca nu avem de studiat si de alergat dupa hartii cu care sa cumparam mancare noi nu avem probleme? Va înselati mai mult decat se înseala patrupedele cu sange de soricei pe bot cand cred ca ele sunt nestematele. Motanii sunt exclusi. De fapt ne întelegem binisor cu ei doar ca din ura pentru pisici, mai uitam cu cine vorbim. Se întampla chiar si în randul oamenilor, nu e chiar asa de grav.  Suntem de rase diferite, uneori ne întelegem bine iar alteori… din senin ne apuca boala, parca am fi cu totii turbati sau bolnavi de pisicosita absoluta în faza terminala. Nu e de gluma. La noi sare direct la ultima faza a bolii. Dar pe coada mea ca prefer sa mor într-un sant în fata parcului, umplut de pisicosite pe burta si pe gat decat sa accept pactul cu necuratul.

Dragi îmi sunteti fiintelor dar labutele ma dor de la scris iar ochii batrani îmi dau semnale de alarma. Miselus va linge pe maini cu respect si va ofera o arcuire de coada plina de bunatate si blandete.

Stati departe de pisici,

Miselus

Cat-Caught-Smuggling