Poezii

Noapte cu dor

În prima noapte cu dor

Văzutam luna lîng-un nor.

Era plină și furată de noapte

Părea un mic strop de lapte.

 

Am privit-o cu seninătate

Pe cînd norul plecă departe.

O întrebai atunci dintr-o privire

Dacă dorul vine odată cu o îmbolnăvire…

 

Avusei parte de un răspuns tăcut

Urechii mele îi fu foarte plăcut.

Se zice că dorul are taina lui fireacă

Iar scopul este doar să unească.

 

Nu dezbină cînd te apasă pe ființă,

Cînd îți pătrunde și-n conștiință,

În aripi, în vise ce le ții în piept

Și nici în lacrimile ce ochii le concep.

 

Unește gîndul cel bun cu cel mai bun

De ajungi să pari un melancolic nebun.

Nu poți face rău cînd dor îți este

Fiindcă atunci dragostea te însoțește.

art-backlit-dark-556669

16 Iunie 2019

Poezii

Un străin

M-ai iubit ca pe-un frumos crin

Ca apoi să mă lași ca pe-un străin,

M-ai lăsat cu o lungă îmbrățisare

Plină de lacrimi și multă schimbare.

 

Nu înțelege inima ce-i frumusețea

Decît cînd își pierde tinerețea

Și din tot ce a avut, vezi cum suspină?

Vrea să revină, să nu-i mai fie străină

 

Nicio tulburare pe valurile sîngelui,

Spre ea să vină doar gradele viului

Să îi arate că încă se mai poate trăi

Chiar dacă abia mai poate grăi.

photo-1473016710036-1fe01c8f9b78

Poezii

Zambila din pahar

Zambilă plină de cer în culoare,

Când te-am adus în casa mea

Erai plină de parfum; mă uimea

Cum camera o învăluiai în floare.

 

Te-am așezat în dreapta pe un birou.

Cu un pahar plin de apă te-am hrănit,

Cât mă bucuram că te-am întâlnit

Căci aerul plictisit avea iarăși ceva nou.

 

Ce nu știam însă de la bun început

Era că tu fuseși rănită la picioare.

Nu am observat cum curge din ele soare;

Nimic, nimic atunci n-am priceput.

 

Acum mirosul tău mă doboară,

Culoarea pe zi ce trece pălește

Trupșorul verde parcă bolește;

Cuvântul meu asupra ta coboară:

 

Pentru ce atâta veselie la-nceput?

Trei, patru zile mi-ai plăcut,

Acum nu pot decât să stau tăcut

Nicio frumusețe nu-ți mai caut.

 

Nu mai bine rămâneai tu pe pământ

Acolo unde toți te puteau admira?

Pe poeți îi puteai la fel de bine inspira

Să te descrie în poezii cu al lor sentiment.

photo-1517008895575-b9953c402007

Poezii

Pasărea bucuriei

Pasărea bucuriei tot o pasăre e

Dar s-a creat o confuzie.

De la un timp mulți oameni

Au început a o asemăna cu alta,

Alta, de-i zice pasărea fericirii.

Nici pomeneală!

Ce să aibă aceste două păsări în comun

Când una se așează pe umărul drept

Cealaltă pe umărul stâng.

Da, sigur că amândouă stau la urma urmei

Undeva deasupra inimii.

Dar de ce?

Una rămâne doar dacă inima-i coaptă.

Cealaltă doar dacă există inimă.

Și niciodată amândouă în același timp.

air-beach-dawn-1060489

Poezii

Jocul cu focul

De la scânteile lăsate de urmele tale

Se aprindeau gălbui flori și petale,

Pădurea de noapte o schimbai în rochii

Mie îmi ardeau după tine toți ochii.

 

Te urmăream cu tot ce sunt

Simțind că pot totul să înfrunt.

Nu mă durea că se scruma un iris,

Că focul se extindea până la pubis

 

Coborând iute până la călcâie

Capul începând să mi se zgâlțâie.

Tu te îndepărtezi ajungând la luminiș

Eu îmi opresc răsuflarea pe povârniș,

 

Bate un timp, o boare caldă,

Cenușa-mi prin aer se scaldă

Așezându-se pe fruntea ta.

Tu îmi ștergi cu o basma existența.

pexels-photo-556665

Poezii

Despre cel ce iubește

Ai privit vreodată pe ascuns

În ochii celui ce vorbește

Despre ceea ce iubește?

Vei găsi ceva de necuprins.

 

Ai ascultat vreodată cu atenție

Glasul celui ce vorbește

Despre ceea ce iubește?

Nu vei găsi doar o vibrație.

 

Ai urmărit vreodată mișcările

Și gesturile celui ce vorbește

Despre ceea ce iubește?

Îl năpădesc toate flăcările.

 

Dar dacă s-ar întâlni în taină

Doi îndrăgostiți? Își vor vorbi

Până ce vor orbi,

Până ce vor amuți,

Până ce vor încremeni…

Până ce viața le va fi străină.

OctavioOcampo-ForeverAlways

Poezii

Dor de melci

Ah, ce emoții de copil aveam

Când pe strada Decebal

În timp ce mergeam

Melcii se adunau la bal,

 

Și mă gândeam cum chiuie

Și cum se ceartă de la ploaie,

Care o fi mai cu coarne mari

Care a traversat oceane și mări?

 

Ce emoții dragi îmi ardeau ochii

Când agale cu casa în spinare

Lăsau o dâră tot mai mare

Semn rutier! Să-i urmeze prietenii.

 

Acum nu plouă. Este timp de iarnă

Și un sfert din viața mea trecută.

Stau la căldură cu o pisică adormită

Visând ca melcii să apară din lună.

 

28 Ianuarie 2019

22195701_1767075496918943_8444564637438913760_n

Poezii

Couleur de femme

Femeia-i culoarea culorilor.

Neagră de supărare când plouă prin parcuri,

Înroșită la obraji când îi spun că o iubesc.

Puțin încordată în venele albastre

Când soarele-i răsare spre a o trezi,

Plină la suflet de albul lăcrămioarelor

Când mă privește printre păcate

Și galbenă ca un pui de soare

Când mă îmbrățisează strâns.

 

Femeia-i culoarea culorilor.

Culoarea vieții din care am izvorât,

Verdele ochilor jucăuși din grădină.

Primăvara-i împrumută în fiecare an

Culoarea de a zâmbi la necazuri

Iar de la vară fură în nopțile scurte

Culoarea stelelor, în dar oferindu-mi-o.

Îi place să se joace în părul meu cu luna,

Și luna se arată plină de soare

Și de rotunjime și de compasiune,

Și n-o pârăște cerului adormit.

 

Femeia-i culoarea culorilor.

Cel mai bine se simte dragostea în cromatica ei

Când aduce pe paletă alte culori vii.

Dintr-un roșu de la obraji

Și un maldăr de lăcrămioare de la suflet

Se arată în lume roza ei mângâietoare,

Rozul ce are să-i poarte mai departe chipul.

 

Femeia-i culoarea culorilor.

Fără de culorile ei n-am văzut-o

Și nici nu cred s-o văd vreodată.

 

art-attractive-beautiful-458381

Poezii

Început de noapte

Început de noapte.

Îngânat de șoapte,

Legănat de vis,

Dus de catharsis,

 

Spre mari ochi noi,

Deschiși pe jumătate,

Așteptând în doi

Sfioasa sensibilitate.

 

Luna e prea albă

Noaptea e la fel,

Trăim ca o iarnă

Suntem un pastel.

 

Cuvintele nu lipsesc,

Ci întârzie. Mărturisesc!

Acum ușor sosesc,

Când porțile se dezlipesc

 

Zice o pereche “Câtă tandrețe!”

Cealaltă spune “Câtă gingășie!”.

Porți dulci de carne iubărețe,

Inimii îi faceți umbră cu poezie.

pexels-photo-556664

 3 Ianuarie 2019

Poezii

Zi cu nume

O zi trece și alta nouă vine.

De-i secundă, oră, an, deceniu

Timpul rămâne același geniu,

Căci el la trecut nu mai revine

Decât în cărțile de istorie creștine,

În ziduri crăpate ori în amintire

Devine chiar o frumoasă povestire.

Geniul lui străbate însă

Și o altă taină, stinsă printre oamenii

Ce se dau doar unui singur moment.

Timpul nu se bucură doar de asfințit,

Nu se bucură doar de o secundă,

Ori de o zi, ori de o viață plăpândă.

Se fericește de tot ce vede-n lume,

Și nu doar de o zi cu un singur nume.

1 Ianuarie 2019

Poezii

Crăiasa zăpezii

Te ninge drăguțo, te ninge cum vezi,

La ceasul din urmă pe ochii tăi verzi.

Liniștea din nea pe gene le apleacă

Și tu o iubești și-o simți ca pe-o joacă.

Te ninge cum vezi, te ninge pe păr,

Cu o căldură aș vrea să te-acopăr,

Una ce din suflet să-mi izvorască,

Durerea rece a iernii s-o dogorească.

Te ninge pe mâini, te ninge cum ești,

Eu te simt tot mai mult că-mi lipsești,

Că de nea te-ai lăsat de tot în prinsoare

Prima femeie iubită de zăpadă în soare.

Te ninge pe chip, te ninge pe șold

Iar ochii își pierd raiul de smarald.

Un corb pe cap ți se pune și croncăne,

O poveste mai veche la urechi îți spune.

Cum te ninge pe nas, te ninge ca în poezii,

Cum că n-ai fi prima crăiasă a zăpezii.

Corbul bătrân multe a cules sub pene

Precum Atena cu ale sale bufnițe elene,

Și te ninge pe umăr, vântul vuiește,

Se uită la tine, ascultă cum grăiește!

Cine n-are încredere în al său suflet

Să ai aibă credință în trecătorul schelet!

Te ninge pe frunte, în minte-i alb deșert

Și văd cum cuvântul îți stă pe buze la fiert,

Corbul însă ți-l smulge și zboară spre cer.

Dintre toate cuvintele, acela era cel mai sincer..

Te ninge pe piept și ai amuțit de spaimă,

Un ultim sentiment îți stă în lacrimă,

Un puls al dorului ce se leagănă în sânge,

Și e deja prea târziu. Inima în fulgi ți se frânge.

26 Decembrie 2018

Poezii

Sirenă mută

Se scutur frunze mari de nuc,
Cu gândul iar la tine mă duc,
Spre părul tău de galben nins
Toamnei călcâiele i s-au aprins.

Treci o potecă, mai treci o cărare
Și inima-mi saltă cu o înflăcărare,
Pașii urnindu-i spre tine încet,
Ce bucurie pe al meu biet suflet!

Sirenă mută, în glezne ai sunet.
Frunzele foșnesc; cu al lor sonet
Ca pe un pescar sărac îl ademenesc,
Sufletului să-i ia tot ce-i omenesc.

10 Decembrie 2018

Poezii

A fi și a simți

Sunt cel mai bogat din lume!

Palate, bani și mari sume

În mâini și pe hârtii au nume.

 

Grămezi de aur stau să mă îngroape

Și un mare câine îmi e aproape

Cu caninii ascuțiți ca un ghimpe.

 

Dar la ce-s bune toate acestea

Dacă nu am aproape dragostea?

Pe toate le va lua odată moartea.

 

Îmi simt pleopele puțin agitate.

Clipesc. Tavanul tace cu ostilitate.

O fi minciună ori e realitate?

 

Ochii-mi văd. Simt acea lipsă!

În dreapta-mi doarme întinsă

Iubita cu pielea ei albă distinsă.

 

Acum mă simt cel mai bogat din lume.

A fi este doar o stare trecătoare,

A simți rămâne mereu o sărbătoare.

photo-1419242902214-272b3f66ee7a

Poezii

Aripile în dar

Am ținut aripile îngerului în mâini

Până mi s-a ars pielea cu lumina lor.

Ochii mi-ar fi ieșit din orbite,

Un centimetru să se apropie de ele

Și era de ajuns.

Inima mi se rostogolea amuțită în piept

Lovindu-se de toate sentimentele colțuroase.

Gândul a rămas în răcoarea nopții.

Trădând încrederea frumosului,

A cugetat:

Ce-ar fi să le strivesc? Aici, acum?

Ce să fac?

Ce să nu fac?

 

Am vrut!

Și n-am putut..

N-am putut să le iau strălucirea.

Mâinile atunci au întrebat confuze:

Nu putem să le ucidem pentru că suntem prea slabe

Sau pentru că suntem într-atât de puternice să nu o facem?

taneli-lahtinen-1075563-unsplash

Poezii

Toamna în grădină

E toamnă în grădina mea.

Cireșul pare un brad cenușiu

Împodobit cu globuri colorate,

Verzi, verzi, galbene, roșii.

Nucul e și el împodobit cu ciori

Via cu nostalgia ciorchinilor

Pământul cu pisoi negri jucăuși

Aerul cu gâzulițe, aer de rămâi aici,

Cerul cu norii îmbrăcați în ploi reci.

Iar eu, eu stau aici, în fața toamnei

Împodobit de gândul la tine.

45166168_192562341656707_5656694193389568000_n

Poezii

Eu nu am timp

S-a așezat aceași pasăre cu ochi verzui

Pe cea mai groasă creangă a inimii

Ce duce până-n codrul cu gânduri,

Și două zile a șoptit neîncetat bătăilor

 

Eu nu am timp.

Timp să-ți vorbesc.

Timp să te-ascult.

Așa cum o făceam demult.

 

Și-atunci de ce mă vizitezi

Când ea palpită ca nebuna

Sub tălpile tale de iarbă atinse?

Mi se schimbă scoarța în speranță

De simt că vrea să crească pân’ la Dumnezeu.

Tu fugi de aici! Mă lasă-n visul meu

Ori rămâi și dă-mi ora cea mai lungă.

 

Eu nu am timp.

Timp să-ți vorbesc.

Timp să te-ascult.

Așa cum o făceam demult.

kunj-parekh-392048-unsplash.jpg

Poezii

Moment

Vine acel moment în viață
Când o dimineță măiastră
Te sărută ca o mamă pe frunte
Cu ideea unei obișnuințe
Că ceilalți de lângă tine
Vor pleca spre alte locuințe.
Nu mai este atâta tragedie…
Sufletul s-a obișnuit deja
Cu această pseudo-viață
Iar fără sau cu puține lacrimi
Spui că asta a fost să fie.
A trăit cât două inimi
Să-l lăsăm spre veșnicie.
Însă parcă începe lupta
Când cugeți și la pleacarea ta.
Un fior tot corpul schimbă,
Rațiunea devine albastră
Și inima cu a sa orchestră
De-un soi diferit de gând,
Se întreabă în taina ei:
O să mă duc acolo râzând
Ori amărâtă, norii rugând
Să-mi mai lase lumina,
Soarele încă o dimineață?

jake-givens-576-unsplash

Poezii

Amintirea unor ochi

Ne-am găsit întâmplător

la poarta cimitirului cu amintiri.

Mirați de ochii noștri

ajunși prea devreme acolo,

ne-am trimis privirile departe,

eu spre cerurile verdelui tău,

tu undeva pe eșarfa mea vișinie.

 

Apoi ai intrat cu pași mărunți în cimitir;

Și nici un înțeles senin nu mi-ai întors.

photo-1511207105784-9cd0b78670d8

 

Poezii

Îndrăgostiții nu vorbesc

De fluturii s-ar adăpa din mine

Ar înnebuni complet de tine.

Prin suavele corpuri de catifea

Toti ochii te-ar putea vedea.

 

Zboară în cercuri prin stomac

Și simt că sunt acolo de un veac,

Asteptându-te să îi trezești

Cu inima ta să-i încălzești.

 

Explozie de gânduri frumoase

Înconjoară aripile grațioase,

Aer și foc și apă împreună

Toate pornesc să te compună,

 

În note te scrijelesc pe duoden,

Să te simți ca într-un mic eden,

Unde tu o nouă Evă să devii,

Alături să ai o mie de fii.

jonas-vincent-2717-unsplash

Poezii

Cine l-a găsi, al lui să fie

Ați auzit de timpul acela
care și-a pierdut viitorul?
Și-a dorit așa mult să-l trăiască
și n-a mai apucat.
Se spune că l-a găsit existența
la începutul unei ore de toamnă.
Era atât de tânăr, de frumos!
Mușcată de invidie
l-a pus repede într-o sticlă
și l-a aruncat în cerul înspumat de stele.
Cine l-a găsi, al lui să fie!

Și astăzi îl vedem uneori cum lucește
dar cine și-l mai dorește?

greg-rakozy-38802-unsplash

Frunză verde... · Poezii

Frunză verde cap de pește

Frunză verde cap de pește
Uite rima cum sosește.
Nu e rimă educată,
Nu prea are judecată,

În schimb e cinstită rău
Poeților le zice „zău?”.
Uite-o cum te amețește
C-ai citit deja o poveste.

Dacă-i dai și păhărelul
Te duce cu zăhărelul.
Umplut de e cu cerneală
Nu mai scapi de trăncăneală.

Că e noapte, ora două,
C-o fi sașe și e deja ziuă
Rima supusă de veselie
Dansează cu cea de melancolie.

Capul de pește nu mai miroase.
Acum toate sunt frumoase,
Și tare i-aș mulțumi
Dacă s-ar mai opri.

Poftim! Rima a greșit
Și s-a cam matolit.
Nu o stârniți din nou
Că iese iar din stilou.

photo-1473186505569-9c61870c11f9

Frunză verde... · Poezii

Frunză verde de mohor

Frunză verde de mohor
La inimă mă trece un Dor.
Unul mare cât o ceapă
Cine poate să-l mai priceapă?

Inima, că ea îl tot cere
Și nici că-i dă trecere
Spre țara Dorului să plece…
Ochii să nu-l înduplece.

Dor de dor de dor de tine
Mai treci mâine pe la mine
Când n-o fi acasă inima
Ca să ne trăim singuri molima.

glenn-carstens-peters-108372-unsplash

Poezii

Zăpezi pe suflet

Când cerul te privește încruntat
de norii îi despică
curg lacrimi din sângele lor, iubito;
tu pansează-i dacă nu ai pică.

Când sufletul îți spune a sa
poveste albă de iarnă
se ridică călduri din ochii tăi, iubito;
topește-o dacă n-ai haină.

Când mă gândesc la tine
de parcă-ai fi ultima mea zi
soarele arde mai tare, iubito;
dacă dorești… umple-l cu zăpezi.

joanna-kosinska-473187-unsplash

Poezii

Umbrele tale

Noaptea m-a prins iar
Cu același gând la tine.
În frigul camerei apar
Umbrele tale pe sonatine.

Muzica le dă formele,
Eu le scriu poemele.
Cu aceași pană de dor
Ce de mult timp o ador.

Dansați străine umbre
În camera asta pustie.
Nimeni n-o să știe
A voastră stranie feerie.

Doar crengile copacului
Bătând în sticlă cu ochii vineți,
Vă dau spre amintirea lui;
Îndemn să mai rămâneți.

Umbre, luați cu mine o băutură.
Nu-i mătrăgună, nici cald elixir,
E din al vostru fir de trandafir
Ce-n inimă mi-e strânsă țesătură.

pexels-photo-556663

Poezii

Tomnaticul

Uite-o toamnă care mă privește din colțul verii
Printre stropi, cadența frunzelor tăcute.
Iar eu,
Eu stau ca un făt tomnatic copt de timpuriu.
Oh, nu te opri la mine cu ploile, domnișoară;
Circulă prin fața anilor mei te rog.
Caută în continuare ceilalți ochi.
Nu te opri la mine.

 
Uite-o toamnă care se îndreaptă spre mine.
Încă mă vizitează cu amintirile în timpul verii.
Aș ruga-o să stea puțin mai mult acum
Însă veșnicia încă n-a bătut ora venirii.
Te las.
Tomnaticul tău te așteptă, toamnă.
Toamnă plină de tomnatici triști.

 

photo-1485793295159-457310efe17d

Poezii

Ochi de apă

Nu mă privi printre culorile curcubeului.
N-ai să înțelegi atunci nicio culoare
tu, iubită ploaie de vară
din privirea mea monotonă.
Picătura doar materia pricepe.
Aruncă peste mine un gând.
Lasă-ți gropițele să se rotunjească de apă
și astupă orbitele cu nori
ca să nu le găsesc.

photo-1500297211576-5f1628bc4262

Poezii

Creatorul în fața mâinilor

Mâinile acestea pot mângâia un motan,
Spuse Creatorul privindu-le.
Iar la o oră oarecare ar putea salva un om.
Într-un anotimp alb, pustiu și geros
Pot da o îmbrățisare călduroasă.
Mâinile, te miri ce grozăvii
Mari și frumoase pot face.
De la semne de salut politicos,
Strângeri de mână respectoase,
Sau mai bine gesturi de iubire.
Uneori stânga, dreapta,
Ca un ștergător de parbriz,
Stânga dreapta, stânga dreapta
Cuvânt de adio. Limba fără de limbă.
Mâini vorbitoare sau mâini iubitoare
cum spune poetul.
Câte responsabilităti aveți voi.
Cum puteți răni sau vindeca,
Cum puteți iubi ori urâ,
Cum puteți atrage sau depărta,
Cum puteți strânge sau respinge,
Cum puteți duce la gură o pâine,
Cum puteți dărui o bucurie cuiva,
Cum puteți ajuta să devenim altruiști,
Cum puteți pune punct și virgula la viață,
Cum puteți crea ori distruge,
Cum puteți răsfoi mii de foi,
Cum puteți culege, aranja,
Cum puteți fi, cum nu puteți fi.
Of, mâinilor,
Mari răspunderi aveți pe pământ.

pexels-photo-556666

Poezii

Ce e uitarea

Mâinile cu rugăminți nenumărate
Te strâng, te iau și apoi te lasă.
Cad secerate de prea mult dor înverzit
Pe coate, palme până la burice.
Ce-ar mai putea să facă dacă
Nu sunt chemate să dăruiască
Atingerea ce încălzesc obrajii?
Acum sunt reci.
Au luat răceală de la privire.
S-au molipsit și ei de timp uitat.
Știți voi ce e uitarea dragi mâini?
Doi obraji încălziți de alte mâini.

IMG_4022

Poezii

Două busturi plouate

Cerul precum o cupă de apă plină
Și-a vărsat puțin dulceața spre cină
Legumelor și copacilor din grădină
Cântându-le o seară bună în surdină.

Melcii mirosind apă de ploaie
Au și ieșit imediat la plimbare
Să se-nfrupte cu nesaț din șuvoaie,
Frunza verde lăsând-o la păstrare,
La toamnă s-o primească și pe ea
Cu rugăciuni iernatice la stea.

În timpul cântecului de august,
Printre melci ospătați și noapte,
Își face apariția și un mic bust
Umbrit, slăbuț privind înainte.

Târându-și piatra, se apropie de mine
Mă ia de mână și parcă îmi vine
Să-l strâng la pieptul meu plouat
Să uităm un ceas că ne-am udat.

Dar suntem doar două busturi triste
Bucurându-se de privirile existente.
Melcii ne urmăresc cu ochii afară.
Ce-aș da să-l privesc și a doua oară.

moai-easter-island-statue-head-piro-piro-incoming-rain-clouds