Poezii

Rîul

Ce cauți unde rîul curge

Cu-n sunet ademenitor

Și unde iarba-și plînge

Fiicele păscute de un ierbivor?

 

Nu vezi cum totul în pădure

Te veghează cu ochi pătrunzători

Și te cheamă să te bucure

În cercul lor de vînători?

 

În acest zbucium curgător

Ai vrea să te lași admirată.

Un chip atît de atrăgător

O fi imaginea adevărată?

 

Ceilalți stau în jurul focului

Slăvind alt nou apocrif,

Numai tu nu stai locului

Precum regele Sisif.

 

Ce glas te-mpinge spre unde

Peștii vrei să te sărute?

În codru mergi de te ascunde

În jurul nopților plăcute.

 

Să te lași îmbrăcată de libelule

Razele lunii să te sfîșie?

Bufnițele inima să-ți umple

Cu cîntece din mitologie?

 

Ce e scris pe valul apei

Vrei cu viața ta să tulburi?

Ochi-ți negri, dulceața pleoapei

Să le lași sărutate de alge și ierburi?

 

Ah, acum umerii și-i dezbracă

Prin iarbă trece ca o coasă

Părul încearcă să-l desfacă

În urma ei a mir să miroasă.

 

O lacrimă din ochi îi curge,

Spre pădure îi întoarce,

De iadul ei umbra i se șterge

Iar rîul pe brațe la munte o duce.

photo-1419133203517-f3b3ed0ba2bb

 

 

Poezii

Zambila din pahar

Zambilă plină de cer în culoare,

Când te-am adus în casa mea

Erai plină de parfum; mă uimea

Cum camera o învăluiai în floare.

 

Te-am așezat în dreapta pe un birou.

Cu un pahar plin de apă te-am hrănit,

Cât mă bucuram că te-am întâlnit

Căci aerul plictisit avea iarăși ceva nou.

 

Ce nu știam însă de la bun început

Era că tu fuseși rănită la picioare.

Nu am observat cum curge din ele soare;

Nimic, nimic atunci n-am priceput.

 

Acum mirosul tău mă doboară,

Culoarea pe zi ce trece pălește

Trupșorul verde parcă bolește;

Cuvântul meu asupra ta coboară:

 

Pentru ce atâta veselie la-nceput?

Trei, patru zile mi-ai plăcut,

Acum nu pot decât să stau tăcut

Nicio frumusețe nu-ți mai caut.

 

Nu mai bine rămâneai tu pe pământ

Acolo unde toți te puteau admira?

Pe poeți îi puteai la fel de bine inspira

Să te descrie în poezii cu al lor sentiment.

photo-1517008895575-b9953c402007

Poezii

Iată vine-un nor călare

Iată vine-un nor călare
Pe a cerului cărare.
Unul gri cam plin de lacrimi
Ce te-ar îneca în patimi.

Unde-i curaj și tărie
Norul devine lăptărie
Curgând spre pământ
Ca un mic alb veșmânt.

Te acoperă cu doctorie
Și o cerească euforie.
Devii o linie de culori
Și te înalți spre valori.

Însă dacă-ți lipsește curajul
Pe loc îți strică barajul
Și strop cu strop te acoperă
Nimeni nu te mai descoperă.

photo-1513257667190-565230ff0364