Poezii

Peste doruri

Ochii mei nu cer mărgele
Nu cer nici scumpe inele,
Peste dorurile întregi
Vor ca tu să numești regi.

Mîinile tale să le împletească
Dorurile la cap să se amețească
Ori să le îneci în butoaie cu vin
Că-n mine nu vreau să le mai țin.

Ei, dar cum ai putea tu spune
Că un dor așa ușor apune
Cînd pe toate ți le dau cu sacul
Ele se înmulțesc ca macul

Doar tu poți să le dai poruncă
Să fugă-ntr-o groapă adîncă
Peste care să arunc cu uitare
Din ele să-ncolțească o floare.

65727434_2146354335494312_3557765618822283264_n - Copy

2 Iulie 2019

Poezii

Zambila din pahar

Zambilă plină de cer în culoare,

Când te-am adus în casa mea

Erai plină de parfum; mă uimea

Cum camera o învăluiai în floare.

 

Te-am așezat în dreapta pe un birou.

Cu un pahar plin de apă te-am hrănit,

Cât mă bucuram că te-am întâlnit

Căci aerul plictisit avea iarăși ceva nou.

 

Ce nu știam însă de la bun început

Era că tu fuseși rănită la picioare.

Nu am observat cum curge din ele soare;

Nimic, nimic atunci n-am priceput.

 

Acum mirosul tău mă doboară,

Culoarea pe zi ce trece pălește

Trupșorul verde parcă bolește;

Cuvântul meu asupra ta coboară:

 

Pentru ce atâta veselie la-nceput?

Trei, patru zile mi-ai plăcut,

Acum nu pot decât să stau tăcut

Nicio frumusețe nu-ți mai caut.

 

Nu mai bine rămâneai tu pe pământ

Acolo unde toți te puteau admira?

Pe poeți îi puteai la fel de bine inspira

Să te descrie în poezii cu al lor sentiment.

photo-1517008895575-b9953c402007

Poezii

Toamna în grădină

E toamnă în grădina mea.

Cireșul pare un brad cenușiu

Împodobit cu globuri colorate,

Verzi, verzi, galbene, roșii.

Nucul e și el împodobit cu ciori

Via cu nostalgia ciorchinilor

Pământul cu pisoi negri jucăuși

Aerul cu gâzulițe, aer de rămâi aici,

Cerul cu norii îmbrăcați în ploi reci.

Iar eu, eu stau aici, în fața toamnei

Împodobit de gândul la tine.

45166168_192562341656707_5656694193389568000_n

Poezii

Amintirea unor ochi

Ne-am găsit întâmplător

la poarta cimitirului cu amintiri.

Mirați de ochii noștri

ajunși prea devreme acolo,

ne-am trimis privirile departe,

eu spre cerurile verdelui tău,

tu undeva pe eșarfa mea vișinie.

 

Apoi ai intrat cu pași mărunți în cimitir;

Și nici un înțeles senin nu mi-ai întors.

photo-1511207105784-9cd0b78670d8

 

Poezii

Cine l-a găsi, al lui să fie

Ați auzit de timpul acela
care și-a pierdut viitorul?
Și-a dorit așa mult să-l trăiască
și n-a mai apucat.
Se spune că l-a găsit existența
la începutul unei ore de toamnă.
Era atât de tânăr, de frumos!
Mușcată de invidie
l-a pus repede într-o sticlă
și l-a aruncat în cerul înspumat de stele.
Cine l-a găsi, al lui să fie!

Și astăzi îl vedem uneori cum lucește
dar cine și-l mai dorește?

greg-rakozy-38802-unsplash