Poezii

Peste doruri

Ochii mei nu cer mărgele
Nu cer nici scumpe inele,
Peste dorurile întregi
Vor ca tu să numești regi.

Mîinile tale să le împletească
Dorurile la cap să se amețească
Ori să le îneci în butoaie cu vin
Că-n mine nu vreau să le mai țin.

Ei, dar cum ai putea tu spune
Că un dor așa ușor apune
Cînd pe toate ți le dau cu sacul
Ele se înmulțesc ca macul

Doar tu poți să le dai poruncă
Să fugă-ntr-o groapă adîncă
Peste care să arunc cu uitare
Din ele să-ncolțească o floare.

65727434_2146354335494312_3557765618822283264_n - Copy

2 Iulie 2019

Poezii

Noapte cu dor

În prima noapte cu dor

Văzutam luna lîng-un nor.

Era plină și furată de noapte

Părea un mic strop de lapte.

 

Am privit-o cu seninătate

Pe cînd norul plecă departe.

O întrebai atunci dintr-o privire

Dacă dorul vine odată cu o îmbolnăvire…

 

Avusei parte de un răspuns tăcut

Urechii mele îi fu foarte plăcut.

Se zice că dorul are taina lui fireacă

Iar scopul este doar să unească.

 

Nu dezbină cînd te apasă pe ființă,

Cînd îți pătrunde și-n conștiință,

În aripi, în vise ce le ții în piept

Și nici în lacrimile ce ochii le concep.

 

Unește gîndul cel bun cu cel mai bun

De ajungi să pari un melancolic nebun.

Nu poți face rău cînd dor îți este

Fiindcă atunci dragostea te însoțește.

art-backlit-dark-556669

16 Iunie 2019

Poezii

Dor de melci

Ah, ce emoții de copil aveam

Când pe strada Decebal

În timp ce mergeam

Melcii se adunau la bal,

 

Și mă gândeam cum chiuie

Și cum se ceartă de la ploaie,

Care o fi mai cu coarne mari

Care a traversat oceane și mări?

 

Ce emoții dragi îmi ardeau ochii

Când agale cu casa în spinare

Lăsau o dâră tot mai mare

Semn rutier! Să-i urmeze prietenii.

 

Acum nu plouă. Este timp de iarnă

Și un sfert din viața mea trecută.

Stau la căldură cu o pisică adormită

Visând ca melcii să apară din lună.

 

28 Ianuarie 2019

22195701_1767075496918943_8444564637438913760_n

Gînduri

Dragă Stănescule,

Ți-am scris în mai multe rânduri dar nu mi-ai răspuns la nicio întrebare. Nu-i nimic. Eu te iert, Stănescule, cu aceași iertare de copil mirat. Nu te grăbi. Ai toată veșnicia în față să-mi răspunzi cândva.

Dacă m-ai întreba ce mai fac, ți-aș răspunde că am rămas cu aceași poftă haină de cuvântul tău. Am încercat și eu. Zău că așa e! Frământările îmi sunt martore. Am încercat să-i dau cuvântului momente ca să-l însuflețesc dar de mine nu ascultă. Nu așa cum ascultă de tine. Unii îmi spun că am mai progresat, alții că îmi bat joc de el, alții că pierd timpul de pomană de parcă orice am face nu tot îl pierdem. Poate o să-l îmblânzesc într-o bună dimineață. Și să vezi atunci ce sens și ce iubire, ce elegie va fi și el. Îți vei fi dorit să-mi întâlnești umbra, pe mine ori pe cuvântul meu. Poate că sunt la fel de naiv ca tine. Visez ori nu visez nu pot spune, dar totul mi se pare simplu. Atât de simplu încât devine prea complicat de înțeles cum mai spuneai tu.

Printre altele, spuneai odinioară că ne promiți un lucru, că n-ai să te mai naști și a doua oară. Pe asta n-o cred nici câinii tăi și nici eu. Te naști de fiecare dată când ți se citeste o poezie pentru că ți-ai pus tot sufletul acolo. Atâta timp cât vor umbla cititori pe pământul ăsta, te naști în continuare prin noi. Mai frumos, mai tomnatic, mai plin de sentiment ca niciodată, așa ca copacul tău Gică.

Să mă ierți și tu la rându-ți pentru că ți-am promis să te nasc zi de zi și n-am reușit decât din când în când. Ce e un azi și ce mai e un mâine la urma urmei?

Precum te-ai obișnuit cu salutul meu de rămas bun, ridic un alt pahar de vin în cinstea și în bucuria pe care ai oferit-o acestui popor drag ție și nouă.

13 Decembrie 1983

Poezii

Amintirea unor ochi

Ne-am găsit întâmplător

la poarta cimitirului cu amintiri.

Mirați de ochii noștri

ajunși prea devreme acolo,

ne-am trimis privirile departe,

eu spre cerurile verdelui tău,

tu undeva pe eșarfa mea vișinie.

 

Apoi ai intrat cu pași mărunți în cimitir;

Și nici un înțeles senin nu mi-ai întors.

photo-1511207105784-9cd0b78670d8

 

Frunză verde... · Poezii

Frunză verde de mohor

Frunză verde de mohor
La inimă mă trece un Dor.
Unul mare cât o ceapă
Cine poate să-l mai priceapă?

Inima, că ea îl tot cere
Și nici că-i dă trecere
Spre țara Dorului să plece…
Ochii să nu-l înduplece.

Dor de dor de dor de tine
Mai treci mâine pe la mine
Când n-o fi acasă inima
Ca să ne trăim singuri molima.

glenn-carstens-peters-108372-unsplash

Poezii

Umbrele tale

Noaptea m-a prins iar
Cu același gând la tine.
În frigul camerei apar
Umbrele tale pe sonatine.

Muzica le dă formele,
Eu le scriu poemele.
Cu aceași pană de dor
Ce de mult timp o ador.

Dansați străine umbre
În camera asta pustie.
Nimeni n-o să știe
A voastră stranie feerie.

Doar crengile copacului
Bătând în sticlă cu ochii vineți,
Vă dau spre amintirea lui;
Îndemn să mai rămâneți.

Umbre, luați cu mine o băutură.
Nu-i mătrăgună, nici cald elixir,
E din al vostru fir de trandafir
Ce-n inimă mi-e strânsă țesătură.

pexels-photo-556663

Uncategorized

Arhitectura gândului

I-am povestit unui gând secretul nostru.
Naivul de mine.
Crezând că voi putea destăinui măcar lui
Întreaga-mi apăsare și poveste de dor,
Toată durerea se va împărți frățește,
Ca de la gând de lut la gând de spirit.
Dar gândul nu m-a înțeles și
A mărturisit secretul tuturor gândurilor.
Atunci te-ai picurat în mine cu fiecare
Silabă din numele tău frumos
Rostit de milioanele de gânduri
În cor.

cd354f14fd5f8c0814570a569de0dbaa--multiple-sclerosis-mental-health