Gînduri

Lanțul faptei bune

În drum spre casă trec prin fața unui supermarket. Iese din magazin un domn pe la vîrsta a doua cu niște mărunțiș în mînă. Un copil zdrențuros îi întinde mîna dar omul continuă să meargă. Mai merge trei metri după care se oprește brusc, se întoarce și îi dă copilului banii. Gîndul cel bun a biruit cum s-ar spune. Nu-mi aduc bine aminte dacă a dat și un “Doamne ajută!” copilului dar ceva i-a spus.

Din acel moment am mers paralel cu acest domn. Gestul lui milos mă făcu să dau din cap a apreciere. Văd din ce în ce mai rar oameni oferind bani, chiar și o sună neînsemnată. E o nimica toată pentru noi dar poate o pîine pentru altcineva…another day in paradise. Îmi zic că și eu am trecut cam nepăsător pe lîngă nevoiași în ultimul timp. Ce-i acum un leu? Mă decid că voi fi mai atent pe viitor și dacă se ivește vreo ocazie să nu mai stau pe gînduri.

Domnul mai merge 15 metri alături de mine. I-aș fi spus că gestul său a trezit un suflet dar nu apuc căci schimbă direcția spre dreapta și intră în primul “coteț” de pariuri. Gîndul cel pieritor nu renunță și contraatacă.

N-am putut să judec și n-am putut să zic nimic rău. Chiar mi s-a părut total lipsit de interes. Fapta petrecută la metrul zero și-a făcut datoria de faptă bună, adică aceea de a mai pune o verigă la lanț. Sper că voi reuși și eu să pasez lanțul altcuiva de-a lungul plimbărilor mele prin Iași.

photo-1541976844346-f18aeac57b06.jpg

Gînduri

Marin Preda la ananghie

Într-o seară liniștită de octombrie primesc un telefon de la un prieten. Mă invită la un restaurant. Accept propunerea dar cu o urmă de regret. Ceva se schimbare în acest om în ultimele luni, un fel de otravă a trufiei îi curgea prin venele sufletului uscîndu-le de tot. Devenise plin de sine, prea sigur pe viață, pe ce poate, pe ce gîndește și mai ales pe ce are. Aveam multe amintiri frumoase, prăfuite, demult apuse prin colțul inimii și probabil din acest motiv nu am refuzat. Rămăsese ceva din prietenia lui în mine dar din alt timp.

După ce ne-am așezat la masă și am comandat ne-a vizitat o liniște de mormînt. Nimeni nu spunea nimic. Vîntul începuse să adie ceea ce mă bucura pentru că nu mai auzeam muzica (sau zgomotele) de pe fundal. Ca să tai această tăcere l-am întrebat ce a mai citit în ultimul timp. Îmi răspunde că a cumpărat multe cărți luna asta dar nu a reușit să intre în taina lor din cauza stresului de la muncă. I-am răspuns că am cumpărat și eu cîteva cărți luna asta semnate Marin Preda, mai precis, trei romane, o carte de eseuri și alta ce cuprinde alte eseuri, schițe de portret, documente, mărturii, corespondența, file de jurnal, iconografie..etc cu un nume care parcă i-a urmat pașii din umbră „Timpul n-a mai avut răbdare” (cu Marin Preda).

Aude Marin Preda și văd cum o grimasă de scîrbă și doi ochi se dau peste cap parcă căutînd să fugă în stele. Îmi spune că nu citește autori români și că acest Preda îl dezgustă în totalitate. Ceva în mine se aprinsese, probabil dezamăgirea celui mai iubit dintre pămînteni sau descrierea extraordinară pe care o face la despărțirea de tatăl său pe peronul gării sau vorbele frumoase adresate prietenului său Miron Paraschivescu și îl întreb ce a citit mai exact și nu i-a plăcut. Urmează o altă tăcere ca apoi să-mi povestească de cele două capitole din Moromeții care l-au lăsat rece. Din tot ce a scris această somitate a literaturii române el a citit doar douăzeci de pagini adică pînă la genunchiul broaștei și nu asta ar fi problema ci faptul că a socotit că este corect să aibă o idee despre cum scrie autorul. Cu o părere însă tot era dator să rămînă.

În timp ce el vorbea mă gîndeam cum oamenii fac exact la fel dar în alte împrejurări. Cum judecă fără a avea la îndemînă materialul complet, imaginea de ansamblu. Pornind de la ce au trăit ei și pînă la ce cred, devii martor la nașterea prematură a părerii. Prea multe ajung pe lume mai devreme de termen… Am făcut o comparație însă doar pentru mine, pentru trecerea timpului. Ce puteam să mai zic? Cum se poate să citesc patru cinci rînduri dintr-o epopee ca apoi să afirm hotărît că e o scriere ridicolă? Nu, parcă mi-aș încătușa mintea și-aș arunca-o în labirintul lui Dedal.

Și totuși am zis ceva după încercarea lui penibilă de a-mi spune de ce nu-i place Preda “și cu munca cum mai merge?”

Citat-Marin-Preda